Hillary Clinton a câștigat alegerile
Majoritatea elevilor din Statele Unite care au votat într-o simulare de alegeri prezidenţiale vor ca Hillary Clinton să devină următorul preşedinte al ţării, au anunţat organizatorii scrutinului inedit, devenit deja tradiţie, relatează Huffington Post.
Potrivit simulării organizate de Scholastic News, 52% dintre elevi au votat pentru Clinton, iar 35% l-au ales pe Trump. Restul de 13% au preferat fie candidaţii partidelor terţe, precum Gary Johnson (Partidul Libertarian) sau Jill Stein (Partidul Verde), fie pe fostul candidat la învestitura democrată Bernie Sanders, fie personalităţi din alte domenii, precum rapperul Kanye West.
Cei 153.000 de elevi din toate statele americane care au luat parte la simulare şi-au trimis voturile prin poştă sau pe internet, de la începutul lunii august până la începutul lunii octombrie.
Astfel de „alegeri ale elevilor” au loc în Statele Unite din 1940. (news.ro)