Handbaliştii de la UCB Târgu Jiu, solidari cu handbalistele din Ucraina

UCB Târgu Jiu a înregistrat o nouă victorie pe teren propriu învingând în week-end pe Poli Timişoara. Meciul disputat la sala de la Bâlta unde echipa universitară dispută meciurile de pe teren propriu s-a încheiat cu scorul de 29 – 26 iar echipele au afişat un banner prin care şi-au arătat susţinerea faţă de poporul ucrainean.
Handbaliştii de la UCB Târgu Jiu au trecut pe teren propriu CSU Poli Timişoara, scorul partidei disputate în sala de la Bâlta fiind 29-26, după ce la pauză gazdele au condus, scor 13-12.
Căpitanul echipei universitare din Târgu Jiu, Bogdan Ivăşchescu, a fost cel mai bun marcator cu 12 goluri reuşite, celelalte fiind înscrise de Ionuț Mazilu (4), Vlad Bondoc (4), Alex Drugă (3), Alin Tudor (3), Daniel Ghișe (2) și Sebastian Papp (1).
Directorul clubului UCB, Virgil Popovici, a remarcat evoluţia bună a căpitanului dar şi a portarului Motoi: „După o primă repriză relativ echilibrată, a urmat o repriză secundă în care băieții noștri nu au cedat ostilitățile, victoria fiind meritată și mai clară decât o arată scorul. Remarcăm evoluția constant foarte bună a căpitanului echipei, Bogdan Ivăşchescu, precum și paradele excepționale ale portarului nostru, Bogdan Motoi, care a apărat nu mai puțin de 7 lovituri de la 7 metri. De asemenea, a revenit, după o gravă accidentare, și experimentatul nostru jucător Daniel Ghișe”.
Pentru a-şi arăta susţinerea faţă de poporul ucrainean, greu încercat de războiul cu Rusia, jucătorii celor două echipe au afişat un banner în culorile Ucrainei cu mesajul „STOP WAR!”.
Căpitanul gorjenilor, Bogdan Ivășchescu, a oferit apoi un buchet de flori handbalistei Anna Ivanenko, jucătoare ucraineană care evoluează la CSM Târgu-Jiu a cărei familie a venit recent la Târgu Jiu.
Vizualizări: 237
Distribuie Trimite pe WhatsApp