Grupul 7 de la Termo Turceni, aproape de punerea în funcţiune

Încă un grup energetic de la Turceni este pregătit pentru a fi pus în funcţiune, cu tot cu instalaţia de desulfurare. Grupul a fost în probe timp de câteva zile şi a livrat energie în Sistemul Energetic Naţional. Directivele europene sunt mai stricte în privinţa grupurilor energetice noi puse în funcţiune din ianuarie 2016, în sensul că trebuie să înregistreze valori mai mici ale emisiilor de poluanţi în aer faţă de cele care sunt deja funcţionale. CE Oltenia a cerut revizuirea autorizaţiei integrate de mediu. 

Grupul 7 de la Termocentrala Turceni este pregătit pentru punerea în funcţiune, însă nu va primi avizul responsabililor cu protecţia mediului până ce nu se va conforma cerinţelor privind emisiile de poluanţi în aer. Este cel al patrulea grup al termocentralei care va deveni funcţional după modernizare. Este necesară punerea sa în funcţiune, spune Ion Pisc, care a condus o vreme termocentrala, asta pentru că este cerere mare de energie. "Grupul 7 a pornit cu tot cu desulfurarea aceea care era pentru grupul 6, dar care s-a racordat la 7. A funcţionat până acum câteva zile, cam o săptămână. L-au oprit acum, este o neetanşeitate. Se întâmplă de obicei. O să-l repornească. Văd că se schimbă vremea şi o să fie nevoie. De luni ar trebui să fie din nou în funcţiune. Cei de la Garda de Mediu trebuie acum să vină să constate că emisiile se încadrează sau, dacă sunt depăşiri, se poate lăsa cu amenzi. Parametrii trebuie să-i respecte, e vorba de emisiile care sunt monitorizate conform directivelor. Acum rămâne ca la funcţionare de durată să se încadreze şi în emisiile acestea cerute", a declarat directorul Ion Pisc.

Cerinţe mai stricte în privinţa emisiilor

Grupul 7 este considerat conform legislaţiei în domeniu ca unul nou. Astfel, pentru punerea sa în funcţiune, acesta trebui să respecte noile prevederi ale directivelor europene în privinţa emisiilor de poluanţi în aer care de la începutul acestui an sunt mai drastice, spun responsabilii cu protecţia mediului. "Pentru Termocentrala Turceni compania a cerut revizuirea autorizaţiei integrate de mediu, ţinând cont de faptul că se retehnologizează grupul energetic numărul 7 şi trebuie să se racordeze la instalaţia de desulfurare a blocului numărul 6 care nu va mai fi retehnologizat. Aici este o problemă în care grupul 7 va trebui să respecte limite mai severe pe oxizi de sulf şi pe pulberi, în comparaţie cu grupurile vechi, considerându-se ca o instalaţie care de la 1 ianuarie 2016 trebuie să fie conformă. Pentru celelalte grupuri trebuie să fie, de exemplu, la SO2 de 200 mg, pe când la cele ce vor puse în funcţiune după ianuarie 2016, 150 mg", a explicat Nicolae Giorgi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj.

Costuri mai mari

Fără desulfurare un grup energetic poluează cu o valoare de circa 4000-5000 mg SO2 pe mc. 1 metru cub de SO2 emis în aer = 1 certificat verde plătit de companie. Pentru a obţine o poluare mai mică cu dioxid de sulf, compania va trebui să realizeze mai multe trepte prin care să introducă praful de calcar care purifică gazele. Iar asta înseamnă, evident, şi costuri mai mari. Autorităţile responsabile cu mediul spun că nu vor emite autorizaţia de mediu revizuită decât după ce administraţia CE Oltenia va face dovada că îndeplineşte cerinţele legate de emisii.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: