Grigore Cartianu își lansează cartea la Târgu Jiu
Jurnalistul Grigore Cartianu își lansează miercuri o carte la Târgu Jiu. Acesta a revenit pe meleagurile natale pentru a împărtăși cu gorjenii experiența fenomenului #rezist. Volumul intitulat “600.000” are și un subtitlu edificator: “Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistențe civice din istoria României”.
“600.000” este o carte-manifest, în care se vor regăsi cei 600.000 de protestatari din duminica istorică de 5 februarie 2017, dar și toți cei care, într-un fel sau altul, s-au opus odioasei Ordonanțe 13 și jihadului anti-justiție, anunță organizatorii evenimentului care va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu.
Grigore Cartianu a mai publicat până acum volumele: Sfârșitul Ceaușeștilor, Crimele Revoluției, Teroriștii printre noi, Cartea Revoluției, Jurnalul unui puci ratat, Miracolul din noiembrie, toate arătând preocuparea lui pentru a consemna istoria contemporană.
Grigore Cartianu are 48 de ani și este din Brădiceni, comuna gorjeană Peștișani, dar lucrează de zeci de ani în presa de la București. (A.A.)