Grevist CEO: Noi ne dorim ca munca noastră să fie respectată

Manu Tomescu, unul dintre salariaţii CE Oltenia aflaţi în greva foamei, în faţa sediului companiei, spune că nu renunţă la protest atâta timp cât drepturile minerilor şi energeticienilor nu sunt garantate printr-un Contract Colectiv de Muncă. Acesta cere administraţiei complexului să nu mai facă discriminări şi anunţă că proteste de acest gen ar putea avea loc şi în Piaţa Prefecturii, dat fiind faptul că numărul greviştilor este într-o continuă creştere.      

Reporter: Este a doua zi în care vă aflaţi în greva foamei. Cum vă simţiţi?

Manu Tomescu: Sunt obosit, dar bine. Bine, pentru că am reuşit să ne atingem scopul, adică să atragem atenţia că în Complexul Energetic Oltenia nu se respectă omul, care într-o ţară civilizată ar trebui să fie pus pe primul loc. Am atras atenţia opiniei publice locale, poate dacă ne străduim mai mult, şi centrale, că aici, în Complexul Energetic Oltenia, se fac abuzuri, grave după părerea noastră, se fac discriminări şi cel mai mult mi-aş dori ca oamenii, colegii noştri, să înţeleagă că nu trebuie să acceptăm sub nicio formă acest precedent prin care administraţia vrea, probabil, cu timpul, să devină o obişnuinţă, adică să muncim fără Contract Colectiv de Muncă.

Dacă dumnealor, ca directori, au contract beton, aşa cum se laudă, sau chiar şi managerul se aude că are unul foarte bun, de ce nu am avea şi noi, salariaţii, un contract prin care să ne fie respectate drepturile şi interesele?!

Rep.: Pe zi ce trece, noi colegi vi se alătură în acest demers...

M.T.:  Colegii vin în continuu. Primim mesaje, încurajări. Mulţi dintre ei vin, ne vizitează. Am înţeles că administraţia ar fi dat un ordin de Directorat sau ceva de genul acesta prin care nu se mai aprobă zile de concediu şi libere săptămâna aceasta. Aşa am înţeles de la colegii care sunt acolo, la serviciu, în producţie. Asta ca să nu mai intre şi alţii în greva foamei alături de noi. Oricum, aşa cum se vede, vin oameni din toată compania, de la Lupoaia, Peşteana, Roşiuţa, Pinoasa, Rovinari. Mulţi ni s-au alăturat. Oamenii merg acasă, îşi iau “la revedere” de la familie şi vin aici, să ni se alăture în greva foamei.

Rep.: Aţi reuşit să mai vorbiţi cu mai-marii companiei?

M.T.: Încercăm să-i abordăm când trec pe aici, prin faţă, să îi mai întrebăm ce au de gând cu noi. Dânşii o ţin tot pe a lor, că nu se pierde nimic, că nu sunt discriminări, spun de anumite articole pe care probabil nici dânşii nu le stăpânesc bine. Noi ne dorim din tot sufletul ca munca noastră să fie respectată şi să fie cuprinsă într-un Contract Colectiv de Muncă, acesta este scopul principal, iar secundare sunt discriminările care se fac datorită faptului că nu avem un astfel de contract, iar ei au încheiat acorduri. Obiectivul nostru este să avem un Contract Colectiv de Muncă prin care administraţia să nu mai poată încheia nişte acorduri perverse cu sindicatele aservite şi prin care salariaţii să fie discriminaţi.

Rep.: Cât sunteţi dispus să staţi în greva foamei?

M.T.: Dacă este după mine, aş sta până…, nu ştiu, nu vreau să folosesc cuvinte mari, să mă gândesc la fel de fel de gesturi sau sfârşituri. Eu aş vrea să fie un final fericit prin care liderii noştri, cei care sunt în comisia de negociere, să vină să spună că au obţinut un contract bun, că administraţia ne-a înţeles revolta, durerea, şi a înţeles că trebuie să fim şi noi respectaţi, dar dacă nu înţelege, noi suntem hotărâţi să recurgem şi la gesturi şi mai extreme decât acesta.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: