Greșeli incredibile la Evaluarea Națională. Note mărite cu 4 sau aproape 6 puncte!

Situație revoltătoare în Gorj, după afișarea rezultatelor finale la examenul de Capacitate. După contestații, doi absolvenți ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Peșteana Jiu, din comuna Bîlteni, și-au mărit considerabil notele la Matematică. Profesorii corectori vor fi sancționați.

Unul dintre candidați a avut un șoc la aflarea rezultatelor. Picase examenul, după ce fusese notat cu 2.25 la Matematică. După ce i-a fost recorectată lucrarea, nota a ajuns la aproape 8. Astfel, cu 9 la Română și 7.90 la Matematică, tânărul a promovat Capacitatea cu media 8.45.

Situația s-a repetat în cazul unui alt coleg de la aceeași școală. Absolventul de gimnaziu luase inițial 6.00 la Matematică, dar, după recorectarea lucrării, nota a fost mărită cu patru puncte.

Este singurul elev al școlii din Peșteana Jiu, comuna Bîlteni, care a primit nota maximă la proba de Matematică. La Română fusese notat cu 9,80, astfel că elevul din Bîlteni va intra la un liceu de prestigiu din Târgu Jiu, media finală fiind 9.90.

Tot la Bîlteni, dar la Școala Gimnazială Moi, a mai fost mărită o notă la Matematică. De această dată cu peste 2 puncte! De la 2.75, candidatul a ajuns la nota 5.

Un alt elev care a studiat la Glogova și-a mărit nota la Română cu mai bine de 1 punct. Primise 4.00, iar după recorectare s-a mulțumit cu nota 5.25.

De la 3.60 și-a crescut nota la 5.25! Este cazul unui elev din Baia de Fier, care a contestat nota la Limba și literatura română. Nu a fost însă suficient pentru a promova, pentru că la Matematică a rămas cu nota 3.00.

Alte note au fost mărite cu până la 1,05 puncte.

În schimb, doi elevi care au contestat ambele note ale examenului, s-au trezit cu medii mai mici după contestații.

Lucrările de la Evaluarea Națională din Gorj au fost corectate în județul Dolj.

În total, în Gorj s-au depus 199 de contestații, cele mai multe la Limba și literatura română. Încă doi elevi au obținut medii maxime, numărul total al elevilor de 10 fiind de opt.

În 2019, un singur elev, absolvent al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a obținut media 10. În acest an, niciun elev de la „Tudor” nu se găsește în primii 30 de candidați, după afișarea rezultatelor finale.

Vizualizări: 4,215

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: