Gorjean condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Victima a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt
Un bărbat din comuna Văgiulești a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de șase ani și cinci luni de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Bărbatul trebuie să plătească familiei victimei despăgubiri în valoare de peste 170.000 de lei.
Anchetatori au arătat în rechizitoriu că inculpatul a lovit victima cu pumnii, în fața unui bar din localitate, iar aceasta a căzut, s-a lovit cu capul de asfalt și a decedat. Cei doi au început să se certe în bar, pe fondul consumului de alcool.
„În timpul discuţiilor, inculpatul a ieşit din terasa localului, traversând drumul comunal, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, fiind urmat la scurt timp de victimă, care, potrivit declaraţiilor inculpatului, l-a ameninţat că vine la el. În drum, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, provocând căderea acesteia pe asfalt. Observând că victima era în stare de inconştienţă, inculpatul a încercat să-i acorde primul ajutor şi a strigat la martorii din terasa barului să-i aducă apă.
Victima a fost transportată în stare de inconştienţă la Spitalul Municipal Motru, fiind înregistrată la ora 21.22, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut închis, plagă regiunea occipitală cu înfundare, comă gradul II/III, fiind imediat transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Craiova, unde a fost înregistrată la data de 07.10.2019, ora 00.24 şi internată la unitatea primiri-urgenţe până la data de 14.10.2019, ora 07.00, când s-a constatat decesul, urmare a unui stop cardiac iresuscitabil sub ventilaţie mecanică.
Conform raportului de expertiză medico-legală–necropsie, moartea numitului Constantin Ionuț Țucă a fost violentă și s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral grav cu fracturi ale oaselor neurocraniului, leziunile de violenţă s-au putut produce în data de 06.10.2019, prin lovire cu şi de corpuri dure, între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată“, se arată în rechizitoriu.
Decizia nu este definitivă. „Condamnă inculpatul la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsa complementară urmând a fi executată în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile Tucă Constantin şi Tucă Loredana Ionelia şi obligă inculpatul la plata sumei de 25.000 de lei reprezentând despăgubiri materiale către aceştia. Obligă inculpatul la plata sumelor de câte 150 000 lei către părțile civile Tucă Constantin şi Tucă Loredana Ionelia, cu titlu de daune morale“, a stabilit Tribunalul Gorj. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.