Gorj: Mii de ouă împărțite prin comună cu Mercedesul primarului

Cartoane cu ouă împărțite din casă în casă cu mașina primarului. S-a întâmplat în comuna gorjeană Săcelu, acolo unde autoritățile locale au primit o sponsorizare de 7.500 de ouă de la Provincia.

Ouăle au ajuns la primăria Sacelu azi în jurul prânzului, când au fost mobilizați tot funcționari să ajute la distribuirea lor. Pentru că a fost foarte cald, primarul și-a pus la dispoziție mașina personală dotată cu aer condiționat, ca ouăle să ajungă în condiții bune la beneficiari.

"Cei de la Provincia de la Vâlcea au un surplus de ouă și ne-au întrebat dacă avem cui să le dăm. Am făcut liste și azi ne-am trezit cu 250 de cartoane de ouă. Am implicat toți salariații, am încărcat ouăle în Mercedesul meu, că am aer condiționat și le-am împărțit prin sat. Eu am pus mașinile mele la dispoziție și am dat pe baza de tabel. Nu am dat mai mult de patru cartoane pe gospodărie. Donația a prins bine și oamenii chiar s-au bucurat", a precizat primarul Gheorghe Dumitrelea.

Prioritate la distribuirea ouălor au avut beneficiarii de ajutor social, persoanele cu handicap și restul familiilor vulnerabile din comuna Săcelu.

Vizualizări: 10,332

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: