Gorj: Faza locală a olimpiadei de religie, anulată
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că faza locală a olimpiadei de religie 2019-2020 nu se mai organizează. Aceasta ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 29 februarie.
Decizia se bazează pe adresa Ministerului Educaţiei şi Cercetării prin care se solicită limitarea la maximum sau suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare. Asta ca urmare a creșterii cazurilor de infecții respiratorii, dar și a pericolului legat de extinderea noului coronavirus.
„În baza OMENCS 3035/2012 actualizat, art. 14(2) «inspectoratele școlare pot decide să nu organizeze etapele pe școală și/sau locală ale unei olimpiade naționale, organizând direct etapa județeană/sectoarelor municipiului București» și în baza notei MEC nr. 26990/24.02.2020 în care se recomandă «limitarea la maximum/suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare…», am luat decizia de a nu mai organiza faza locală a olimpiadei de religie în data de 29.02.2020 și vom organiza direct faza județeană în data de 14.03.2020”, anunță ISJ Gorj.
În consecință, toți elevii calificați pentru faza locală se vor prezenta la faza județeană, care se va organiza la Liceul Teologic din Târgu Jiu.