Google a lansat aplicația sa de mesagerie inteligentă Allo

Google a lansat miercuri aplicația sa de mesagerie pentru telefoane Allo, cu care speră să câștige un loc într-o piață deja saturată grație funcționalităților de inteligență artificială. 

Allo este disponibilă de miercuri pentru telefoanele care funcționează cu sistemul Android al Google dar și cu iOS al companiei Apple, potrivit unui mesaj postat pe blogul oficial al Google.

''Google Allo vă poate ajuta să anticipați, să găsiți informații, să vă exprimați mai ușor în conversații. Și cu cât o utilizați mai mult, cu atât se va îmbunătăți, cu timpul'', explică cei de la Google potrivit aceleiași surse.

Gigantul american din domeniul tehnologiei informației a scos anterior în evidență funcțiile inteligente oferite de aplicația sa: propune în avans răspunsuri la un mesaj primit, în funcție de context și de stilul conversației utilizatorului, spre exemplu dacă acesta este adeptul folosirii emoticoanelor. Aplicația poate recunoaște de asemenea conținutul fotografiilor și poate propune remarci adaptate.

Allo permite pe de altă parte acces în avans la asistentul virtual al Google (serviciu denumit Google Assistant) pentru realizarea rapidă a anumitor sarcini. (A.P.)

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: