Gilortul Târgu Cărbunești joacă miercuri cu ACSO Filiași
Gilortul Târgu Cărbunești are programat încă un meci de pregătire din perioada de iarnă. Gorjenii vor juca pe terenul propriu cu ACSO Filiași în cel de-al treilea amical al perioadei de pregătire.
Echipa antrenată de Alex Stoica va disputa miercuri, 5 februarie, un nou joc de pregătire. Adversara gorjenilor este colega de serie, ACSO Filiași. Partida dintre Gilortul și ACSO se va disputa pe Stadionul Cristinel Răducan, cu începere de la ora 14:00.
Echipa din Cărbunești a jucat deja două meciuri amicale de la reluarea antrenamentelor.
În cel de-al doilea meci de pregătire al anului gorjenii de la Cărbunești s-au impus în weekend în meciul cu formația doljeană ACS Melinești, scor 3-1.
Anterior acestui joc, Gilortul a mai jucat un amical cu juniorii celor de la FCU Craiova U19, meci câștigat de gorjeni cu scorul de 4-1.
Liga 3 se reia pe data de 28 februarie, însă Gilortul va lua startul oficial o săptămână mai târziu din cauza retragerii vâlcenilor de la Sparta Râmnicu-Vâlcea, echipa din Cărbunești urmând să câștige acest meci la masa verde.