Gheorghe Sanda, din nou şef la Garda de Mediu
Comisarul Gheorghe Sanda este începând de ieri noul şef al Gărzii de Mediu Gorj. Acesta a participat la un concurs pentru postul de comisar şef, detronând-ul pe fostul comisar delegat, Alexandru Ţintă. Proaspăt instalat, Sanda spune că de aici înainte va fi cu ochii pe marii poluatori ai judeţului.
Gheorghe Sanda a mai condus instituţia şi în trecut iar de ieri şi-a început din nou activitatea în calitate de comisar şef la Garda de Mediu Gorj. “Pe data de 20 ianuarie am susţinut proba interviului la concursul organizat de ANFP, dată la care am obţinut punctajul care mi-a permis să ocup funcţia de comisar şef. Am obţinut peste 70 de puncte din 100. De miercuri am preluat activitatea instituţiei publice. Domnul Alexandru Ţintă a rămas comisar în cadrul Gărzii de Mediu”, a spus Gheorghe Sanda.
Nou comisar şef spune că va reorganiza activitatea Gărzii de Mediu şi că va avea în vizor marii poluatori ai judeţului Gorj. “Instituţia va funcţiona pe alte criterii, pe alte principii, pe alte legi şi regulamente. O să mă axez în principal pe priorităţile judeţului şi nu o să pierd timp şi resurse umane cu probleme minore. Adică mă voi axa pe marii poluatori care sunt sub incidenţa directivelor europene şi voi pune accent foarte mult pe prevenire, deoarece costurile prevenirii sunt mult mai mici decât costurile combaterii. În ceea ce priveşte angajaţii, toată lumea are statutul de comisar, fiecare se ocupă de o arie de obiective, va răspunde pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor”, a mai spus Gheorghe Sanda, noul comisar şef al Gărzii de Mediu Gorj.