Gazonul din Craiova nu poate găzdui două echipe

Primarul Craiovei, Mihai Genoiu,  a vorbit despre posibilitatea ca FC U Craiova să joace pe stadionul ”Ion Oblemenco”. Edilul a spus că gazonul nu permite două meciuri în aceeași săptămână, iar echipa din Liga 1 are prioritate.

Primarul orașului Craiova, Mihai Genoiu, a oferit un răspuns în privința posibilității ca echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova, să aibă acces pe arena ”Ion Oblemenco”. Edilul-șef a precizat că totul depinde de modul cum ar fi afectat programul Universității Craiova, echipa din Liga 1 având un contract de asociere cu municipalitatea, contract în care mai este inclus și Clubul Sportiv de drept public Universitatea Craiova. „Cartea tehnică a acestui gazon nu permite să se joace două meciuri în aceeași săptămână. În aceste tipuri de stadioane acoperite, așa cum este Ion Oblemenco, gazonul nu se simte foarte bine, indiferent de calitatea lui, aici e vorba de climat. E foarte solicitat la fiecare meci. Trebuie să existe o perioadă de două săptămâni de repaus. Acest lucru nu înseamnă că sunt împotriva ca și cealaltă echipă din Craiova să joace pe acest gazon. Noi, Primăria, Consiliul Local, suntem iubitori de sport, de fotbal, indiferent de culoare, nu există subiectivism. Problema este ca lucrurile să fie de așa natură încât să nu afecteze suprafața, iar meciurile echipei din prima ligă să nu aibă de suferit, întrucât echipa din prima ligă are prioritate, așa cum este stabilit prin regulament. Există o posibilitate ca cele două echipe să joace pe același stadion, însă trebuie să se respecte regulamentele și depinde de importanța jocurilor celeilalte echipe. Se va lua în calcul solicitarea echipei din liga a 3-a dacă va fi cazul, așa cum s-a întâmplat și la meciul din Cupa României. Îmi doresc ca orașul Craiova să aibă forța financiară să susțină două echipe de fotbal, este foarte importantă seriozitatea”, a declarat primarul Craiovei, Mihai Genoiu.

Reacția lui Mihai Genoiu vine după solicitarea făcută, inclusiv în mod public, de către Adrian Mititelu, administratorul U Craiova 1948 SA, către primar să îi lase echipa, nou-promovată în Liga 2, să își desfășoare meciurile de pe teren propriu pe stadionului ”Ion Oblemenco”.

Vizualizări: 584

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: