Gazonul de pe stadionul Ion Oblemenco, montat în timp record

Stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova are gazon nou după ce firma care a înlocuit suprafața de joc a încheiat lucrarea în timp record. Terenul va fi  gata de joc în timp util pentru următorul joc oficial al Universității Craiova.

Acţiunea de schimbare a suprafeţei de joc a început de miercuri seară, iar luni toată suprafața era montată și se mai lucra la ultimele finisaje. În total au fost înlocuiţi cei 8.036 mp de gazon hibrid, cât are suprafața de joc, tot cu gazon hibrid. Operaţiunea trebuia să aibă loc în maxim 15 zile, după cum scrie în caietul de sarcini, dar constructorul a finalizat lucrarea mult mai repede reușind să schimbe gazonul în timp record.

Următorul meci al Universităţii va avea loc astfel la Craiova, fiind vorba de derby-ul cu FCSB, din etapa a 11-a din Liga 1, programat duminică, 18 septembrie, de la ora 21:30.

Înlocuirea suprafeţei de joc a fost realizată de firma Sports Fields SRL, din Bucureşti, cea care a schimbat cei 8.036 mp de gazon hibrid şi în octombrie 2021. Numai că atunci a înlocuit şi cei 2.000 mp de gazon natural de pe margine, cu gazon artificial.

Vizualizări: 1,994

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: