Garda de Mediu a descins în Pandurașu. Un autoturism a fost confiscat!

Acțiune de amploare a Gărzii de Mediu Gorj într-un cartier al municipiului Târgu Jiu. Oamenii legii i-au avut în vizor pe cei care aruncă, în zone nepermise, diverse deșeuri. Cum era de așteptat, în scurt timp au fost prinse în fapt și primele persoane care încălcau legea. 

În cadrul aceleiași acțiuni, comisarii Gărzii de Mediu au confiscat și mașina unui cetățean, folosită pentru a transporta deșeuri.

„Și astăzi s-a acționat în zona Pandurașul din Municipiul Tg-Jiu, unde echipele de comisari ale Gărzii de Mediu Gorj au fost prezente pentru identificarea și sancționarea celor care abandonează deșeuri.
 A fost CONFISCAT și primul mijloc de transport utilizat în abandonarea deșeurilor.  Monitorizarea zonelor vulnerabile din Municipiul Tg-Jiu se va face continuu și după orele de program, cu aplicarea unor măsuri drastice pentru cei care încalcă legea”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 3,878

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: