Funeraliile Regelui Mihai I - programul complet
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară în 13 decembrie, la ora 11.00, iar în 16 decembrie, la ora 12.30 va avea oc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală, iar la 18.45, va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş, anunţă Casa Regală, care face publice şi regulile de acces la evenimente.
"În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment", precizează Casa Regală.
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.
Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:
– Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
– Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
– Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalc vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal după următorul program: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00.
Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:
Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.
Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.
Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
Să aibă la ei un document de identitate.
Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.
Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.
În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.
La ora 11.15, sicriul va fi aşezat în maşina mortuară.
De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare, la care publicul şi presa nu vor avea acces.
Între ora 14.00 şi ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeş, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş.
"Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare", precizează Casa Regală.
De asemenea, Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.