Fugaru, ales preşedinte la PDL Cărbuneşti

Ion Fugaru a fost ieri ales în funcţia de preşedinte al filialei PDL de la Târgu Cărbuneşti. Fugaru a fost de altfel şi singurul candidat la funcţia de preşedinte.

Acesta a fost ales cu 126 de voturi din 130 de buletine de vot distribuite, patru fiind nule. Scopul proaspătului preşedinte este unul singur, acela de a ajunge primar la Cărbuneşti în locul lui Mihai Mazilu. Fugaru susţine că deţine informaţii conform cărora Mazilu nu va fi desemnatul Uniunii Social Liberale la primăria Cărbuneştiului, însă deocamdată nu vrea să-i dezvăluie identitatea celui care va candida. “Cred că sunt persoana potrivită la primăria din Cărbuneşti pentru că am planuri pentru a scoate oraşul din impas. Uitaţi-vă în jur şi veţi vedea că la noi nu sunt investitori, de aceea vreau să încep prin a atrage astfel de investitori. Nu pot să vă spun mai multe, însă vreau să vă anunţ că Mihai Mazilu nu va fi candidatul desemnat de USL la funcţia de primar”, susţine Ion Fugaru.

La alegeri au fost prezenţi şi preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, dar şi preşedintele organizaţiei municipale de la Târgu Jiu, Nicolae Daviţoiu.

Tot ieri au fost aleşi şi cei şase vicepreşedinţi ai organizaţiei şi cei doi secretari executivi.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: