FRF a publicat programul etapei decisive de Liga 2
FRF a stabilit programul ultimei etape din sezonul regulat de Liga 2. Toate partidele se vor juca sâmbătă, 16 martie, de la ora 14:00.
CSC Șelimbăr, Corvinul, Unirea Slobozia, CS Mioveni și Csikszereda sunt deja calificate matematic în play-off.
În ultima rundă se mai joacă o poziție de play-off. Gloria Buzău este la mâna sa și se poate califica cel mai ușor, având în vedere adversarul, ACS Viitorul Târgu Jiu, care a pierdut toate meciurile din acest an. Chiar îi este de ajuns un punct pentru a scăpa de emoții dar și Chindia și Ceahlăul mai au șanse matematice de calificare.
Pentru ACS Viitorul Târgu Jiu nu mai există nici o necunoscută, va juca pentru a evita retrogradarea în acest sezon, obiectiv care pare destul de greu de realizat la modul în care a început acest an.
Echipa lui Călin Cojocaru va juca în weekend în deplasare, la Buzău, cu una dintre formațiile aproape calificate în play-off, acolo unde și echipa patronată de Nicolae Sarcină visa să ajungă când se pregătea în cantonamentul de iarnă din Serbia.
Sâmbătă, ora 14:00
Unirea Dej - Concordia Chiajna
CSM Alexandria - Metaloglobus
Șelimbăr - Chindia
CSA Steaua - Tunari
Slatina - Mioveni
Gloria Buzău – ACS Viitorul
FC Argeș - CSM Reșița
Unirea Slobozia - Corvinul Hunedoara
Ceahlăul - Progresul Spartac
Dumbrăvița - Csikszereda