A crezut în victoria Universității și la scorul de 0-1!

Mihai Rotaru spune că nu a avut emoții pentru victoria echipei sale în derby-ul din Bănie. Patronul oltenilor susține că a fost convins că echipa lui va câștiga meciul cu rivala din oraș, chiar și la pauză, când Universitatea era condusă cu scorul de 1-0.

Mihai Rotaru a vorbit despre prestația Universității Craiova în derby-ul cu rivala din oraș, pe care l-a câștigat cu 2-1. Totodată, patronul oltenilor a vorbit și despre prestația lui Alexandru Mitriță, unul dintre eroii acestui meci, care a reușit să înscrie un gol superb.

„A fost o repriză a doua foarte bună pentru noi. Am arătat atitudine, a fost un meci de care pe care, mereu vor fi astfel de meciuri când jucăm în Bănie. Vreau să felicit și jucătorii echipei gazdă, a fost un meci bun și mă bucur că am câștigat. Îmi pare rău că a ieșit Screciu, să vedem ce are, ar fi o pierdere pentru noi și pentru națională.

La pauză am zis că le dăm 3-1, nu ne-a ieșit, dar puteam face 3-1 în final. Am mizat pe modul în care au intrat în teren, știind că trebuie să dea totul în teren. Am simțit că vom întoarce meciul după pauză. Să ne uităm la Mitriță, la Ivan, la toți jucătorii, cum sprintau în minutul 90. Știam înainte de meci că sunt foarte montați și am avut mare încredere în ei.

Trebuie să observăm atitudinea lui Mitriță, efortul depus în teren. A avut atitudine în multe meciuri, nivelul lui va crește pentru că este un jucător fabulos. Atitudinea este marele câștig al lui Alexandru Mitriță iar golul a fost unul fabulos”, a precizat Mihai Rotaru.

Vizualizări: 420

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: