Franţa vs. România, sâmbătă și duminică la Digi Sport 1. Programul complet al întâlnirilor
Digi Sport 1 va transmite sâmbătă și duminică cel mai important eveniment al tenisului românesc feminin la nivel de echipe, România - Franţa, în semifinalele Fed Cup. Meciurile vor fi televizate integral pe Digi Sport și pot fi urmărite de abonații Digi | RCS & RDS și pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Trimișii speciali ai Digi Sport la Rouen, reporterii Gabi Morariu şi Sebastian Perju, vor transmite reacţii în direct de la jucătoarele noastre, după fiecare partidă, şi vor fi alături de suporterii care susţin echipa României. Duminică, la ora 10:00, la Digi Sport Matinal, Viorel Grigoroiu îl va avea ca invitat pe Mihai Buzărnescu, tatăl Mihaelei. Luni dimineaţă, după meci, în aceeași emisiune vor comenta rezultatul întâlnirii doi foşti jucători de Cupa Davis: Victor Hănescu şi Adrian Ungur.
Simona Halep revine în ţara în care a obţinut cea mai mare performanţă, trofeul la Roland Garros în 2018. Tot aici, Simona a mai jucat finalele din 2014 şi 2017.
”Mihaela este într-o formă foarte bună. Este într-o creștere de formă în ultimele săptămâni. A făcut o muncă foarte bună în turneele din America de Nord. Arti (n.r. Artemon Apostu-Efremov) a fost cu ea acolo. A avut un turneu în care ne-a adus aminte de Mihaela de anul trecut. Ea va crește de la o săptămână la alta și în următoarele săptămâni”, a spus antrenorul Adrian Cruciat, pentru Digi Sport.
Româncele vor evolua pe zgură, suprafaţa preferată a jucătoarelor noastre, și vor fi susținute la Rouen de peste 500 de suporteri români, într-o sală care are capacitatea de 5.000 de locuri. Toate biletele la partidele din acest weekend au fost vândute și meciurile se vor ține cu ”casa închisă”.
Programul complet al întâlnirilor
Sâmbătă, 20 aprilie:
Kristina Mladenovic - Simona Halep, 15:00, Digi Sport 1
Caroline Garcia - Mihaela Buzărnescu, 17:00, Digi Sport 1
Duminică, 21 aprilie:
Caroline Garcia - Simona Halep, 14:00, Digi Sport 1
Kristina Mladenovic - Mihaela Buzărnescu, 16:00, Digi Sport 1
Mladenovic / Garcia - Niculescu / Begu, 18:00, Digi Sport 1
Digi Sport difuzează, în exclusivitate, în fiecare an până în 2021, câte 50 de turnee WTA, în care, printre protagoniste, evoluează Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Monica Niculescu, dar și canadianca de origine română Bianca Andreescu. Tot la Digi Sport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile Fed Cup și Cupa Davis.