Fostul director Cristea nu mai riscă pușcăria

Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, a primit o veste uriașă de la instanța de judecată. Condamnat în 2015 pentru afacerea „Buldotanc I”, la 4 ani de închisoare, cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de șase ani, Cristea a obținut, după mai multe încercări, încetarea executării pedepsei, ca urmare a intervenirii unei legi penale noi. Mai exact, fapta pentru care a fost condamnat nu mai există în noua legislație.

Încă de acum doi ani, fostul director general a cerut Tribunalului Gorj să constate că faptele de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate de Curtea Constituţională, însă fără succes.

Joi, Curtea de Apel Craiova a decis în favoarea fostului director. „Admite contestaţia formulată de contestatorul Cristea Dumitru. Desfiinţează sentinţa în totalitate şi rejudecând (...) constată dezincriminată fapta prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. combinat cu art. 2481 C.pen., pentru care a fost condamnat petentul (...) şi în consecinţă: Dispune încetarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b şi c C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 C.pen (...). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”.

Grație acestei decizii, fostul director are dreptul de a alege și de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice. În plus, poate ocupa o funcție publică sau să aibă o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru comiterea infracțiunii.

Cristea nu scapă însă de emoții, pentru că mai are o condamnare, în primă instanță, de 4 ani cu executare în dosarul „Rovinari-Turceni”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta. În acest caz, judecătorii Curții Supreme au contopit condamnarea primită de Cristea în dosarul „Buldotanc” și au stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de închisoare cu executare. Acum, în faza de apel, Cristea are posibilitatea să ceară o revizuire a pedepsei și astfel să obțină o sentință mult mai blândă, care să nu-l trimită în spatele gratiilor.

Vizualizări: 3,455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: