Finanțare pentru proiectul tehnic al drumului expres Craiova - Târgu Jiu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, că a semnat pentru finanţarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu.

„Am semnat, astăzi, contractul pentru finanțarea din fonduri europene a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru Drumul Expres Craiova -Târgu Jiu. Valoare angajamentului din POIM (2014 -2020) este de 27,5 milioane de lei. Este un pas important pentru proiect deoarece arată decizia Comisiei Europene de a finanța și construcția acestui drum de mare viteză” a scris Grindeanu pe Facebook.

A fost o întreagă polemică politică în ultimele săptămâni, deputatul USR Gorj, Radu Miruță, susținând că proiectul nu mai este în vederea actualilor guvernanți, acesta fiind contrazis de deputatul PSD Gorj, Mihai Weber.

"Drumul expres intră în linie dreaptă, iar decizia Comisiei Europene de a finanța această investiție reprezintă, pentru cei care încă se îndoiau, o garanție în plus că acest proiect se va realiza. Anul 2023 devine, în aceste condiții, un termen rezonabil de începere a lucrărilor de execuție a Drumului Expres Craiova- Târgu-Jiu", spune acum Weber. 

Vizualizări: 1,915

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: