Fără interimari în școli. Schimbări la ISJ Gorj

Se vor relua concursurile pentru funcțiile de inspectori generali și directori de școli. Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației, în contextul în care mandatele celor care au susținut examenele în 2016 au expirat sau sunt pe cale să expire.

„Această situaţie de provizorat în care îi ţinem pe colegii directori, inspectori sau inspectori generali nu este o situaţie foarte bună, pentru că lăsăm loc politicului să se implice în educaţie. (...) Şi anunţ că săptămâna viitoare voi supune dezbaterii publice metodologiile de concurs, pentru că au trecut 4 ani de când am ţinut acele concursuri. Au expirat mandatele unora dintre ei.  Vom relua concursurile pentru că astfel oferim stabilitate și profesionalizăm managementul la nivelul inspectoratelor și al școlilor”, a anunțat ministrul Monica Anisie.

Și în Gorj sunt zeci de posturi de conducere ocupate prin delegare sau detașare. Surse politice afirmă că, de săptămâna viitoare, o echipă nouă de conducere va veni la cârma Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Liberala Maria Cochină ar urma să o înlocuiască în funcție pe Marcela Mrejeru, promovată de PSD la șefia ISJ Gorj. Nume noi sunt vehiculate și pentru cele două posturi de inspectori școlari adjuncți.

Vizualizări: 7,613

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: