Fără diplomă de Bacalaureat, mulţi absolvenţi din Gorj devin sezonieri în afară
Pentru unii absolvenţi din judeţul Gorj, nu contează prea mult diploma de Bacalaureat. Cu sau fără această hârtie, aveau deja planurile făcute. Cum spun că nu şi-ar putea găsi un loc de muncă aproape de casă mai ales fără diploma de BAC, mulţi au decis să meargă în străinătate.
În Roşia de Amaradia, de exemplu, sunt zeci de tineri care nu au terminat bine liceul că vor pleca la muncă în străinătate. Victoria este unul dintre absolvenţii aflaţi în această situaţie. “Nu am susţinut Bacalaureatul pentru că trebuia să plec la muncă în Germania. Vreau să dau la Jandarmi, să-mi fac un viitor în ţară aşa că voi merge la sesiunea din toamnă şi sper să iau note care să mă ajute să-mi împlinesc visul. Până atunci, cred că voi merge cu sora mea în Germania, la muncă, în agricultură. Nu am mai fost. Mi-a spus sora mea că este greu, dar aici, în România, ca om fără diplomă, dacă nu ştii să faci ceva, nu ai cum să câştigi atâţia bani ca în afară”, a spus tânăra din Roşia de Amaradia, într-un interviu la Antena 1.
Tatăl ei o susţine. Spune că e conştient că în ţară n-ar avea unde să se angajeze. „Unde să se ducă? Nu are unde. Ca părinte, să-ţi plece doi copii în străinătate la muncă, vă daţi seama că mă simt foarte rău, că nu îi pot susţine aici, dar judeţul, ţara noastră n-au ce să le ofere. Îi creştem, îi dăm la liceu şi apoi pleacă în afară că aici n-au ce face”, a spus tatăl tinerei.
Edilul comunei spune că situaţia nu e singulară. Ca această tânără mai sunt mulţi. „Sunt foarte mulţi tineri care pleacă. Am vorbit cu oamenii, cu conducerea şcolii, cu copiii. Sunt mulţi care pleacă sezonieri în Germania, Anglia sau Danemarca şi vin după câteva luni. Unii, să ştiţi, au plecat şi nu s-au mai întors, că au găsit acolo un loc de muncă mai bun. Nu este problemă doar la noi. În multe locuri din ţară e la fel. Copiii pleacă pentru că noi nu avem o alternativă să-i ţinem acasă”, a spus primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.