Examene de promovare la DGASPC Gorj. Zeci de candidați!
Oportunitate pentru salariații Direcției de Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. Unitatea organizează în această perioadă examene pentru promovarea în grad profesional sau în treapta superioară. Astfel de selecții nu au mai fost organizate din anul 2017. 19 dintre candidații propuși pentru participarea la aceste examene sunt din rândul funcționarilor publici ai DGASPC Gorj. Examinarea va consta în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, probe programate să aibă loc în data de 13 februarie.
Cei mai mulți salariați care au șansa să promoveze în grad ori în treapta superioară sunt din rândul personalului contractual din cadrul centrelor instituției, 65 de persoane fiind pe aceste liste. În cazul lor, examenele vor începe din 29 ianuarie. ”Persoanele interesate și-au făcut cerere, s-a analizat. S-a trimis adresă la fiecare centru în parte. Fiecare șef de serviciu știe foarte bine activitatea de acolo și și-a dat un acord sau nu, în funcție de nevoile instituției. Am făcut calculele, oamenii nu au fost promovați de ceva timp și chiar sunt necesare aceste promovări”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul DGASPC Gorj.
Conducerea unității spune că în luna februarie va organiza examene și pentru salariații care vor să promoveze pe alte funcții.