Elevul criminal, bătut în închisoare

Elevul criminal de la Liceul Militar Craiova, care la sfârșitul lunii iunie 2023 a ucis fără milă o fată în vârstă de 14 ani ce se plimba alături de un prieten în Grădina Botanică din capitala Olteniei, ar fi fost bătut cu sălbăticie de alți deținuți, scrie Gândul.

Fiu de polițist, Mario Alexandru Fojică avea 17 ani când a decis că trebuie neapărat să ucidă pe cineva. La data de 27 iunie 2023, adolescentul și-a luat cu el un cuțit și a pornit la vânătoare, fără adresă, pe străzile orașului. 

La audieri, Mario Fojică a recunoscut că prima persoană pe care s-a gândit s-o înjunghie nu i-a plăcut prea mult, așa că a renunțat și a continuat să caute. În cele din urmă, a luat-o prin Grădina Botanică, unde a atacat o fată de 14 ani care se plimba cu un prieten în vârstă de 19 ani. Copila a murit pe loc, în timp ce tânărul a scăpat, dar a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale. 

Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că fostul elev al Liceului Militar Craiova a fost închis, inițial, într-un centru pentru minori. Acolo, spun sursele citate, ceilalți delincvenți știau de la televizor ce faptă are, așa că l-ar fi bătut cu ură, fiecare cum a putut. 

De teamă, Mario-Alexandru Fojică nu a spus nimănui, mai ales că transferul la Penitenciarul Craiova ar fi putut să-i asigure o viață mai liniștită. Nu a fost așa, în condițiile în care bătăile și umilințele repetate au continuat. Și de această dată, deținutul a ținut secret faptul că era supus torturii de către ceilalți condamnați.Acum câteva luni, deținutul a fost din nou transferat. 

De această dată, Mario Alexandru Fojică a fost adus la București, unde a fost încarcerat în regim închis, la Penitenciarul Rahova. 

Sursele Gândul au afirmat că, de la Rahova, Fojică și-a sunat tatăl, polițist în cadrul IPJ Dolj, căruia i-ar fi spus că deținuții de la București l-au bătut. Ca urmare, a fost anunțată Poliția, iar criminalul din Grădina Botanică a fost supus unui control medico-legal, în urma căruia s-a certificat faptul că are leziuni ce ar fi putut să fie provocate în urma unor agresiuni. 

Dosarul se află în lucru, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Vizualizări: 5,644

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: