Elevii gorjeni au organizat o cină la Castelul Bran

Un număr de 50 de elevi au susținut în cadrul Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei, proiect al OMV Petrom, primul examen din meseria pentru care se pregătesc, și nu oricum. Au organizat o cină festivă la Castelul Bran. Au gustat din preparatele copiilor zeci de reprezentanți ai autorităților naționale și locale, ai marilor companii și mass media. Cei mai buni 10 elevi au fost selectați pentru a primi burse școlare de 500 de lei/ lună, pe întreaga durată a anului școlar 2016-2017. De asemenea, Chef Cezar Munteanu, mentorul lor, a acordat o bursă specială celui mai bun elev din Tabără, constând în trei luni de practică în cadrul restaurantului său. Cei 50 de elevi sunt de la școlile profesionale și liceele tehnologice din Gorj, care se specializează în domeniul turism și alimentație. Totodată, și 10 profesori din județul Gorj au participat la cursuri de dezvoltare a competențelor de lider în managementul educațional.

Galerie foto



Vizualizări: 477

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: