Electricienii de la Pinoasa au nevoie de mai multe operaţii
Doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au electrocutat la locul de muncă. Cei doi electricieni de 48, respectiv, 40 de ani lucrau sâmbătă la revizuirea circuitului de comandă al transportorului T40, când a avut loc accidentul de muncă. Salariaţii de la Cariera Pinoasa sunt în stare gravă şi necesită mai multe operaţii, susțin surse medicale.
Cel care părea în stare mai puțin gravă, Emanoil Grivei, 48 ani, este la spitalul de arși din București, având arsuri de gradul II pe 60% din suprafaţa corpului şi arsuri de gradul III pe 10%. Starea acestuia este una foarte gravă, în prezent fiind internat la Secţia de Terapie Intensivă. Reprezentanţii Spitalului de Arşi au precizat că, în următoarele zile, este posibil ca bărbatul să fie supus unor intervenţii chirurgicale.
Celălalt, Gheorghe Fudulache, este la Spitalul Floreasca, cu arsuri pe 35-40% din corp. Bărbatul a fost supus primului tratament şi în continuare se află în stare gravă. „A intrat în sala de operaţie pentru primul tratament al zonelor arse. (…) Este un pacient foarte grav, care necesită un tratament de lungă durată. Va necesita mai multe operaţii”, a declarat, pentru Mediafax, Rodica Ciolacu, medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Conform unui comunicat de presă al CEO, ambii angajaţi răniţi sunt salariaţi cu ani buni de vechime în spate, accidentarea lor neputând fi pusă pe lipsa experienţei. Eventual, din contră, rutina în schimbarea unor piese şi nedecuplarea de la reţea a unui transformator de 6000 kv au dus la rănirea celor doi.
Localnicii din Timişeni, zona în care s-a produs accidentul de muncă, susţin că în carierele şi termocentralele din CE Oltenia nu sunt asigurate condiţiile de muncă în siguranţă. Oamenii se plâng că au rude care lucrează în domeniul minier şi muncesc în condiţii grele. „Mi-a spus băiatul meu care lucrează aici. Nu sunt condiţii. Sunt condiţii grele şi nu le asigură nimic. De-asta sunt atâtea accidente”, a spus o femeie din Timişeni. „Se întâmplă şi se vor mai întâmpla nenorociri pentru că nu sunt condiţii. Şi eu am lucrat în minerit, aici la noi, la Timişeni. Era să cad de multe ori de pe bandă. Nu au fost condiţii atunci şi acum e şi mai rău decât acum ani buni. E păcat de oamenii ăştia că sunt tineri”, a spus un bărbat care a lucrat în domeniu.
Două accidente de muncă în aceeaşi zi
Acesta nu a fost singurul accident de muncă de sâmbătă. Tot la Cariera Pinoasa, un alt angajat a fost rănit şi a ajuns la spital cu un picior rupt. „Maşinistul Deaconescu Gheorghe, în vârsta de 40 ani şi o vechime în muncă de peste 20 ani, în timp ce curăţa materialul din buncărul de deversare al transportorului T69, a fost surprins de un bulgăr de material care în cădere i-a provocat fracturarea piciorului drept, fiind transportat şi internat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu”, a transmis CEO într-un comunicat de presă.
Ambele evenimente sunt investigate de către comisii special constituite din cadrul CE Oltenia, la ordinul Directoratului. Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat şi el că trimite Corpul de Control să vadă ce s-a întâmplat în aceste două cauze. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj şi IPJ Gorj au demarat, de asemenea, la rândul lor, propriile investigaţii pentru a stabili cum s-au produs accidentele de muncă şi cine este responsabil de rănirea celor trei muncitori. În urmă cu câteva zile, un alt accident de muncă a fost înregistrat la Termocentrala Rovinari. Un vietnamez care munceşte pentru o firmă care prestează servicii pentru CEO a căzut în gol de la etajul trei şi a ajuns la spital cu mai multe fracturi. (G.I., M.M.)