După ce a fost afectată pânza freatică, CE Oltenia oferă apă plată unor săteni din Gorj

Complexul Energetic Oltenia va oferi apă plată localnicilor dintr-o comună a județului Gorj. S-a ajuns în această situație din cauza faptului că pânza freatică a fost afectată de lucrările CEO, iar consumul apei din fântâni sau izvoare ar putea pune în pericol sănătatea oamenilor. 

Această situație este întâlnită în comuna Mătăsari, din județul Gorj. Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au scos deja la licitație proiectul. Valoarea totală a acestuia este de peste 90 de mii de lei, dar poate fi suplimentat, dacă este cazul, au precizat reprezentanții companiei. 

„Ca urmare a condițiilor de exploatare din perimetrele tehnologice ale U.M.C. Jilț si U.M.C. Motru a fost afectata pânza freatică ce alimentează izvoarele, fântânile, etc de pe raza administrativa a satului Runcurel din comuna Mătăsari. Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A (prin U.M.C. Jilt si U.M.C. Motru) trebuie să alimenteze cu apa potabilă locuitorii afectați din satul in discuție. In consecința, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. este constrânsa sa achiziționeze produsul in discuție, in recipiente adecvate, si sa-l pună la dispoziția locuitorilor afectați”, se precizează într-un anunț postat de reprezentanții CE Oltenia.

Data limită până la care se pot depune ofertele este 27 martie 2024.

Vizualizări: 3,209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: