Drum modernizat și nerecepționat, distrus. Primar: Mai avem și alte drumuri ”rustice” în comună
O primărie din Gorj a primit bani printr-un program guvernamental să asfalteze un drum, dar banii s-au cheltuit și drumul este tot distrus.
Modernizarea drumului DC 44 Vierșani-Frasin-Andreești, căci despre el este vorba, a început în anul 2008 când s-au primit fonduri prin PNDL1. Lucrările s-au făcut destul de anevoios, așa că investiția a fost finalizată abia 8 ani mai târziu, când ar fi trebuit să se facă și recepția, lucru care nu s-a întâmplat.
”Drumul comunal a fost gata în 2016 și atunci trebuie să se facă recepția. Nu știu de ce nu s-a făcut acest lucru. Mai mult decât atât, autoritățile au permis ca pe acest drum să se treacă cu mașini de mare tonaj care l-au deteriorat. Ca și cum asta nu ar fi suficient, distrugerea acestuia a continuat cu introducerea conductei de gaze BRUA. Nu este distrus tot drumul dar sunt mai multe porțiuni afectate. Din păcate și constructorul a intrat în faliment și nu putem încheia acest contract cu Ministerul Dezvoltări și sincer nu știu cum să rezolv această problemă”, a mai spus Marius Vijulan, viceprimarul cu atribuții de primar din Vladimir.
Nu doar acest drum comunal este cu probleme, mai sunt și altele care așteaptă să fie modernizate. ”Noi mai avem drumuri ”rustice” în comună, este vorba de acele drumuri pietruite pe care eu le numesc așa. Am avea de asfaltat drumul spre cătunul Zburlești, spre Gresia, spre Cocoru și drumurile spre bisericile Scoica și Frasin. Pe aceste drumuri avem și câteva poduri care sunt de fier făcute de cei de la Petrom și care trebuie de asemenea modernizate”, a mai spus Marius Vijulan
Pentru drumurile ”rustice”, autoritățile locale din Vladimir au obținut finanțare prin ”Anghel Saligny” în valoare de 4.000.000 de lei pentru modernizarea a 4 kilometri.