Două operaţii în premieră, efectuate cu succes la Târgu-Jiu

Eforturile medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu dau rezultate. În primele două zile ale acestei săptămâni au fost efectuate două operaţii în premieră regională.

„Am făcut două operaţii. Au fost două operaţii destul de mari, poate cele mai importante din ortopedie şi neurochirurgie. Pacienţii au 72, respectiv 74 de ani. Pacientul de ieri a primit şuruburi, tije din titan şi cuşcă între corpii vertebrali. Regional, este o premieră. Intervenţia de ieri a durat undeva la 4-5 ore, iar cea de azi 3 ore. Pacienţii se simt bine. Erau simptome de claudicaţie neurogenă, în sensul că nu se puteau deplasa mai mult de 10 paşi. Un fel de oboseală la membrele inferioare în timpul mersului”, au declarat dr.Dragoș Colduşu, medic specialist neurochirurg și dr. Bogdan Niculescu, medic primar ortopedie traumatologie de la SJU Târgu-Jiu.

Fiind două operaţii destul de dificile, medicii din Târgu-Jiu au avut parte de sprijinul dr. Ioan Branea, medic specialist ortopedie traumatologie, cu o vastă experiență în chirurgia spinală de expertiză, în cadrul SRH Klinikum Karlsbad-Langensteinbach.

„Am adus langă noi un om de calibru, un om care să ne poată susţine: domnul doctor Branea. Este un medic care a crescut şi a studiat în Timişoara. Apoi, s-a format în America, în specializarea ortopedie şi intervenţii pe coloană, şi lucrează de 14 ani în Germania, la cea mai mare clinică de ortopedie spinală din ţară. Este un specialist care ne ajută cu acest proiect pe care am început să îl defăşurăm în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Operaţiile pe care le-am făcut se numesc fuziuni lombare, sunt operaţii de ortopedie, care ţin de partea de os a coloanei”, a afirmat dr. Niculescu.

Managerul spitalului, Dumitru Vienescu, este de părere că lucrurile evoluează şi susţine în totalitate eforturile medicilor de a înfiinţa Secţia de Neurochirurgie. „Am realizat toate demersurile necesare, sperăm ca până la data de 15 decembrie să avem toată aparatura medicala şi intrumentală de care avem nevoie. Sunt convins că o să reuşim visul nostru de a înfiinţa o secţie de neuorchirurgie, toată activitatea să fie 24 din 24”, a declarat acesta.

Deşi este singurul medic neurochirug din Târgu Jiu, Dragoş Colduşu spune că are parte de susţinerea colegilor şi a conducerii, iar lucrurile vor evolua, pentru binele şi sănătatea pacienţilor: „Încercăm să dezvoltăm compartimentul de neurochirurgie. Ne aflăm la început, e greu, sunt singurul medic neurochirug. Drumul este anevoios, dar am găsit susţinere. Avem un microscop bun cu care putem să realizăm operaţii, avem un radiograf mobil. Mă bucur că am susţinere din partea colegilor de la ortopedie şi din parte conducerii. Consiliul Judeţean ne-a susţinut pentru aparatură”.

De asemenea, dr.Ioan Branea va continua să colaboreze cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, revenind în România pentru a efectua operaţiile mai complicate. „Sunt onorat şi am răspuns cu mare plăcere la invitaţia colegului şi bunului meu prieten, Bogdan Niculescu. Ma bucur foarte mult că pot să contribui la formarea unui centru pe chirurgie spinală la Târgu Jiu. Am găsit condiţii tehnice bune, am găsit personal cooperativ. O să mai vin aici, 2-3 zile, o săptămână, o dată la câteva luni. Voi rezolva cazurile mai importante”, a declarat medicul Ioan Branea.

Vizualizări: 2,685

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: