Dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani
Un tânăr de 22 de ani, din comuna gorjeană Padeș, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan, pe drumul județean care traversează localitatea.
Acesta avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aer expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care se află sub influența alcoolului.
“Totodată, față de tânăr a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor în intervalele orare în care aceasta este interzisă, potrivit Legii 55/2020”, a precizat IPJ Gorj.