Dosar penal după o noapte la club. Avea un cuțit în borsetă
Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal după ce, aseară, a fost prins de polițiști, într-un club din Târgu Jiu, în timp ce avea asupra sa un cuțit.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu - Biroul de Ordine Publică au fost sesizați de către agenții unei firme de pază, a unui local public, de pe strada Narciselor, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că asupra unui tânăr de 18 ani, din localitate, cu ocazia efectuării controlului corporal, a fost găsit, într-o borsetă, un cuțit cu lama de aproximativ 12-15 cm”, spune IPJ Gorj.
Cuţitul a fost ridicat de poliţişti și introdus în camera de corpuri delicte.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.