Doi tineri practică permacultura în Gorj. Consumă doar ce cultivă în pământ nesăpat

Pentru mulți tineri, o casă generoasă, o mașină de lux și un job bine plătit înseamnă fericirea și împlinirea. Însă, Andreea și Dumitru, stabiliți în Gorj, au o viziune diferită asupra vieții. Ei doresc să trăiască sănătos, în mijlocul naturii, și să se bucure de o viață liniștită la sat, precum și de roadele pământului. Cei doi au adus o noutate în materie de grădinărit, practicând permacultura, adică plantează în pământ nesăpat.

Iubitori de natură, sport și un stil de viață sănătos, tânărul cuplu, care a început de la zero o nouă viață în județul Gorj în urmă cu doi ani, consumă doar ce produce în gospodărie. Ei au adus în satul Gornovița de la Tismana un nou concept de grădinărit.

"Eu am crescut cu grădină, dar noi facem totul complet diferit. Este foarte comun și simplu să dai cu ierbicid peste tot. Toți cred că noi muncim prea mult, dar am zis că mai bine rămânem noi nebunii, așa cum ne consideră ceilalți, care rup la buruieni, dar avem abundență în grădină. Nu am mai cumpărat legume de la magazin încă din primul an în care ne-am mutat definitiv aici. Am ales permacultura pentru că mi-a plăcut conceptul și vrem să fim responsabili față de sol și planetă.", a spus Andreea.

Nu este ușor să faci permacultură când toți în jur îți spun că așa ceva nu este posibil, însă Andreea și Dumitru demonstrează că se poate.

"Avem grijă de mulcirea solului, punem compost și vreau să vă spun că am găsit în zonă stâne și toată iarna facem curat la animale și luăm noi gunoiul de grajd pentru a hrăni pământul. Facem compost, punem paie. Noi nu săpăm. Asta este cel mai important. Totul se cultivă în pământ nesăpat. Tot ce producem în grădină este pentru consumul propriu. Nu am scos nimic la vânzare. Avem cartofi de trei soiuri, ceapă de patru soiuri, morcovi, mai multe soiuri de roșii, la fel și de ardei, avem flori medicinale, flori aromatice, pepeni, dovleci, dovlecei, porumb de mai multe soiuri, salvie, oregano, busuioc, echinacea, zmeură, aronia, coacăze, am plantat pomi fructiferi. Eu merg foarte mult și pe diverse în grădină”.

Andreea și Dumitru nu se opresc aici și au planuri mari pentru viitorul gospodăriei lor de la sat. "În primul rând, vom continua să mâncăm sănătos, asta este clar. Ne gândeam că în viitor să găsim familii cărora să le vindem surplusul nostru, care vor să încerce să mănânce sănătos. Am vrea să fim un exemplu și să creăm comunități, să ducem o viață liniștită și să deschidem poarta celor care vor să ne viziteze, oferindu-le un loc de camping și bunătăți din grădină pentru cei care vor să experimenteze acest stil de viață. Avem o grădină pe 1.200 mp și o suprafață de teren de 4.600 mp. Este loc suficient. Sunt oameni care ne-au găsit pe rețelele de socializare și vor să vină să vadă ce avem aici. Stabilim de comun acord, pentru a nu fi prinși în grădină, și îi primim”.

"Biogradina Tismana" este conceptul Andreei, care a lucrat o perioadă de acasă, iar acum a luat o pauză pentru a se ocupa de gospodăria ce le aduce multe satisfacții sănătoase și delicioase. Dumitru se împarte între serviciu și grădinărit.

Galerie foto


Vizualizări: 12,646

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: