Doi gorjeni, decorați de Iohannis

foto: Mihnea Costoiu

Doi gorjeni, Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București, și Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, au fost decorati de presedintele  Klaus Iohannis.

În comunicatul de presă publicat de Administrația Prezidențială a României se menționează că aceste decorații sunt conferite în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la promovarea imaginii României în rândul statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei. Astfel, lui Costoiu Mihnea Cosmin, rectorul Universității Naționale de Științe și Tehnologie Politehnica București, i s-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, în timp ce lui Bunoiu Octavian Mădălin, prorector al Universității de Vest din Timișoara, i s-a acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Mihnea Costoiu a fost implicat într-un scandal în trecut, după ce dosarul său de la securitate a fost descoperit, în care semnase un acord cu numele de cod Iulian. Cu toate acestea, nu au fost găsite documente care să ateste că ar fi redactat vreo notă informativă.

Mădălin Bunoiu este fiul fostului profesor și director de la Colegiul Național “Gheorghe Magheru”, Dumitru Bunoiu, a cărui activitate a fost prolifică pentru școală în peroada cat ca fost la conducere.

foto: Mădălin Bunoiu 

Galerie foto


Vizualizări: 2,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: