Doi complici ai lui Baţai, după gratii

Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Cristian Baţai, individul de 31 de ani arestat preventiv în lipsă pentru că luna trecută a răpit o minoră din faţa casei pentru a o duce într-o pădure din Bâlteni cu scopul de a abuza de ea. Timp de o lună a stat ascuns însă prin pădurile din zonă, reuşind să scape de poliţişti pentru că a fost ajutat de doi complici, ambii fiind şi ei acum arestaţi preventiv. Nicolae Pârcălăbescu şi Romică Răducu Bordâncă au primit mandat pentru 20 de zile, urmând ca să stea în spatele gratiilor până pe 6 august, ei atacând sentinţa cu recurs şi sperând ca la instanţa superioară să fie lăsaţi în libertate.

În iunie, atunci când poliţiştii au reuşit să o recupereze pe minora răpită şi să o salveze la timp, a mai fost arestat preventiv un al treilea complice al lui Baţai, respectiv Marinel Costel Negru, care, ulterior, a fost lăsat în libertate. În noaptea răpirii el stătea printre poliţişti şi se dădea drept un localnici îngrijorat de soarta fetei răpite, în realitate comunicându-i la Baţai prin telefon mişcările pe care le făceau oamenii legii. Acum ceilalţi doi complici ajunşi după gratii au fost încătuşaţi în principal pentru că l-au găzduit pe Baţai în casele lor, aflate în locuri izolate din Bâlteni, dar şi pentru că îl anunţau pe acesta de prezenţa poliţiştilor în zonă, astfel încât violatorul să fugă şi să aibă timp să se ascundă prin pădure. În trecut Baţai a mai făcut închisoare pentru că şi-a violat o altă vecină din sat, el fiind considerat un individ extrem de periculos.

Vizualizări: 311

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: