Doar trei turiști la Hobița, de ziua lui Brâncuși. Primar: Curtea casei a fost pustie!

“Atât se împăunează unii cu Brâncuși, dar, miercuri, curtea casei lui Constantin Brâncuși a fost pustie”, se revoltă primarul din comuna Peștișani, Cosmin Pigui. Acesta s-a arătat dezgustat că localitatea sa a fost ocolită până și de oficialii veniți de la Ministerul Culturii. Cât a fost ziua de lungă, de Ziua Națională Brâncuși, doar trei turiști au vizitat Casa Muzeu de la Hobița.

O singură familie din județul Teleorman. Doi adulți și un elev. Au fost singurii turiști care au vizitat, miercuri, Casa Muzeu Constantin Brâncuși de la Hobița. Asta spre amărăciunea turiștilor, dar și a autorităților locale. „E foarte trist că se întâmplă acest lucru. Nu îmi venea să cred că suntem doar noi trei în curte. Și am auzit că suntem și singurii pe ziua de astăzi. Mi se pare incredibil că se întâmplă așa ceva aici, la Hobița, pentru că ne lăudăm peste tot că Brâncuși e al nostru, dar nu facem nimic să-l promovăm, să amintim de el. Foarte păcat”, a spus o turistă.

Și primarul Cosmin Pigui a reacționat când a văzut pustiul din curtea casei. Niciun oficial de la București nu a mers pe urmele lui Brâncuși nici de ziua lui. Toate vizitele s-au oprit la Târgu Jiu. „Eu cred că astăzi s-au cheltuit de către diverse instituții din această țară sute de mii de euro, dar pentru casă, pentru că nu este obligația primăriei să răspundă de monumentele istorice, pentru casă, pentru Brâncuși, nu s-a făcut nimic. Atât se împăunează unii cu Brâncuși încât astăzi (n.r. miercuri), curtea casei lui Constantin Brâncuși a fost pustie. Nu a venit nimeni. Or fi venit de la Ministere în Gorj, dar nu s-au deplasat 20 de kilometri până la Hobița, să viziteze și casa de aici”, a explicat primarul din Peștișani, Cosmin Pigui.

Ghidul de la Casa Muzeu recunoaște că numărul turiștilor a scăzut dramatic în ultima perioadă. „Din păcate, am avut doar trei turiști. Doi adulți și o elevă. Atât. Totul e la Târgu Jiu, simpozioane, expoziții de fotografie, dar aici chiar nimic. De trei ani, aici nu a mai avut loc nicio manifestare. În ultimii ani, tot așa, vizitatori puțini. A fost și ziua mai friguroasă. Dacă ar fi fost mai cald, poate veneau mai mulți, dar, din păcate, din ce în ce mai rău stăm la acest capitol”, a declarat ghidul Doina Pană.

Autoritățile au în plan să pună în valoare și rămășițele din casa unde s-a născut sculptorul și să aducă bârnele chiar și degradate în curtea Casei Muzeu. Au făcut demersuri, în același timp, să preia Casa Muzeu din subordinea Consiliului Județean Gorj. Acest lucru ar putea fi posibil de luna viitoare. „Casa Muzeu de la Hobița va fi transferată, cu titlu gratuit, în domeniul public al comunei Peștișani. Noi am băgat în domeniul privat casa care s-a dărâmat după 20 de ani de când i s-a dat jos acoperișul. Ce este original din vechea casă ne dorim să amplasăm pe terenul lui Brâncuși. Urmează să fie declasificată, este un pas, proceduri care vor dura, dar ne dorim să reglementăm această situație până la sfârșitul anului, dar măcar s-a făcut ceva”, a mai explicat primarul Cosmin Pigui.

Vizualizări: 2,963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: