Doar trei locuri libere la ATI Covid, în Gorj. 30% din teste au ieșit pozitive în 24 de ore!

Se anunță o nouă perioadă dificilă în spitale. Deja, în Gorj, mai sunt doar trei locuri libere la Terapie Intensivă pentru bolnavii infectați cu Sars-Cov2. Prefectul județului Gorj a anunțat că jumătate din județ se află în scenariul roșu. Șapte localități au depășit șapte îmbolnăviri la mia de locuitori.

Doar în Târgu Jiu, peste 600 de persoane au fost infectate în ultimele două săptămâni.

“ATI este plin. Mai sunt trei paturi. Jumătate din localitățile din Gorj sunt în scenariul roșu. Avem șapte localități cu peste 7 la mie. Dragotești are peste 10 la mie incidență. Acolo trebuia să fim de mult în online cu școlile, dar acolo nu e spital. Târgu Jiul are 626 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile. La nivel de județ, dacă vineri, eram la 2,24 la mie, luni am fost la 4,35. În două zile, rata de infectare a sărit fantastic. Nu sunt cifre îmbucurătoare. Următoarea săptămâna va fi mult mai grea. Presiunea pe spitale e mare. Din 34 de paturi de ATI, 31 sunt ocupate”, a declarat prefectul Marcel Iacobescu.

În spitale, sunt circa 200 de bolnavi infectați sau suspecți de Covid 19. „Avem 192 de oameni internați pe paturile destinate Covid și 35 pe cele de suspecți. Ne situăm la 38,36% pe gradul de ocupare al paturilor”, a mai spus Iacobescu, la 1 Plus TV.

Marți, inspectorii de sănătate publică au raportat 291 de îmbolnăviri în 24 de ore și aproximativ o mie de teste efectuate.

Galerie foto



Vizualizări: 1,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: