Doar jumătate din traficul de internet este făcut de oameni
Doar 51,5% din traficul online a fost generat în 2015 de oameni, restul de roboți virtuali. Studiul Imperva Incapsula, realizat pe un eșantion de 35.000 de website-uri, arată că că din 48,5% trafic online realizat de roboții virtuali, 29% sunt încadrați la categoria "răi", iar 19,5% au fost declarați "buni".
"Roboții buni" sunt considerați cei folosiți să colecteze informații pe care organizațiile le folosesc pentru strategii de marketing sau îmbunătățirea website-ului din punct de vedere tehnic, iar cei mai mulți "roboți răi", denumiți de specialiști "imitatori", au menirea de a ocoli sistemele de securitate a website-urilor.