Doar doi foști primari ”resuscitați” au câștigat alegerile în Gorj

Fotoliul de primar pierdurt este greu de recâștigat. S-a dovedit acest lucru la alegerile locale, unde în mai multe localități din Gorj au intrat în cursa electorală foști primari care în urmă cu patru ani sau chiar mai demult au pierdut alegerile. 

În șapte localități din județul Gorj au candidat la alegerile locale foști primari care și-au dorit să reocupe fotoliul de primar, însă doar doi au reușit. Este vorba de Daniel Floarea, care a condus în trecut comuna Alimpești și care a fost reales de cetățeni dar și de Gheorghe Cârstea, care revine în fruntea comunei Hurezani după patru ani de pauză.

Și în comuna Drăguțești și-a încercat norocul, din dorința de a fi din nou primar Vasile Moșoiu, iar în comuna Lelești, Marian Rotaru, cel care la un moment dat a vrut să fie primar de Târgu-Jiu și a sfârșit director la o direcție din cadrul primăriei.

 După ce au pierdut alegerile acum patru ani, la primăria Țânțăreni a vrut să revină Maria Vasilescu,  la primăria Logrești a candidat Ion Băluță, iar la Stoina Ioana Bușe, dar nu au reușit să convingă alegătorii.

Se pare că ”resuscitarea” după patru ani a funcționat doar la doi foști edili pe care alegători i-au vrut înapoi  să le conducă comuna, timp în care cel mai probabil au fost comparați cu primarii care i-au înlocuit și care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor alegătorilor.

Vizualizări: 4,587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: