Discuții despre grevă generală la CE Oltenia
Președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, a declarat că, din cauza nemulțumirilor profunde legate de noua lege a pensiilor, sindicatele afiliate discută posibilitatea unei greve generale în sectorul energetic, deoarece nu mai există alte soluții.
Sindicaliștii din Federația Națională Mine Energie amenință că vor declanșa o grevă generală din cauza noii legi a pensiilor, care îi defavorizează pe angajații ce au lucrat în condiții dificile.
„Pe 17 septembrie vom avea o întâlnire cu toate sindicatele din Federația Națională Mine Energie. Sunt aspecte pe care nu le putem accepta, iar nemulțumirile sunt profunde atât în rândul sindicatelor, cât și al angajaților. Intenția noastră este să discutăm despre organizarea unei greve generale în sectorul energetic”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME.