(închide)

Directorii căminelor culturale din județ, în ședință. Care sunt concluziile!

Directorii de cămine și case culturale din județ s-au întâlnit în ședință, luni, 27 ianuarie, pentru a dezbate direcțiile strategice pentru dezvoltarea culturală a județului Gorj în anul 2025. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj.

De asemenea, la eveniment a participat și directorul Direcției Județene pentru Cultură Gorj, Pompiliu Grigore Ciolacu și Roxana Ungureanu, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. La simpozion a participat și Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, care are atribuții în coordonarea instituțiilor județene de cultură, care a prezentat principalele obiective ale managementului cultural pe anul 2025. 


În acest an, managerul CJPCT Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași, își propune o serie de inițiative menite să îmbunătățească potențialul cultural și turistic al județului Gorj. A propus crearea unei pagini de Facebook și a unui grup de whatsapp, prin care să fie promovate activitățile și evenimentele pe care le organizează fiecare instituție de cultură din teritoriu. 

Un alt proiect important este dezvoltarea unor trasee turistice care să pună în valoare tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile locale. Aceste trasee vor include puncte gastronomice, unde vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale din zona Gorjului, dar și locuri de interes cultural, cum ar fi meșteșugari care lucrează în mod tradițional sau diverse ateliere de meșteșuguri.

Galerie foto


Vizualizări: 1,281

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: