Dian Popescu şi Cârciumaru mai dau o şansă USL. Petrescu spune pas!

Liderii PSD şi PNL de la Gorj mai dau o şansă alianţei USL şi s-au reunit ieri într-o şedinţă la sediul PSD. În cadrul unei conferinţe de presă, Dian Popescu şi Florin Cârciumaru au îngropat securea războiului şi sunt dispuşi să meargă înainte. „Nu mai e cale de întoarcere“, spune Dian Popescu. Aşadar, până pe 19 septembrie în toate localităţile trebuie semnate protocoalele USL. De la şedinţă a lipsit preşedintele PC, Ilie Petrescu.

După luni de pauză, useliştii s-au reunit ieri într-o şedinţă. Şapte persoane de la PNL, şapte de la PSD şi şapte de la PC. „Am greşit că nu am dus până la captă semnarea protocoalelor în teritoriu, dar am stabilit că până pe 19 septembrie să avem semnate aceste protocoale“, a spus Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj. „Vom ţine şedinţe şi conferinţe împreună de acum înainte“, a completat Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj.

Comisie pentru „stingerea conflictelor“

Sunt cunoscute ieşirile negative ale membrilor USL în general, cel mai bun exemplu fiind Cristian Toader Pasti. Din acest moment, o comisie va analiza conflictele izbucnite în teritoriu, a spus Florin Cârciumaru. „Trebuie să fie un comportament civilizat între membrii USL. O să mai fie probleme pentru că în unele localităţi există interese personale, sunt şi orgolii în teritoriu. Conflictele trebuie stinse din faşă. Degeaba mă înţeleg eu cu dl Cârciumaru dacă nu stăpânim teritoriul“, a adăugat Dian Popescu.

Cei doi lideri au mai spus că după semnarea protocoalelor vor începe să lucreze la listele de candidaţi. PNL şi PSD şi-au împărţit localităţile din Gorj. PNL 30 şi PSD 40.

Schimbarea sau neschimbarea viceprimarilor PDL a fost motivul tensiunilor din alianţă. Dacă PNL şi-a făcut treaba şi a schimbat viceprimarii, PSD a lăsat la latitudinea primarilor, după cum spune şi Cârciumaru. „Nu putem obliga primarii să schimbe viceprimarii şi nici în protocol nu scrie. Scrie că se pot schimba acolo unde este cazul“.

RUPTURĂ

Ilie Petrescu, preşedintele PC Gorj, a lipsit de la şedinţa USL pe motiv că are o problemă la serviciu. Marius Borcan, vicepreşedinte PC Gorj, a declarat că astăzi va fi o şedinţă la Bucureşti unde va fi stabilită poziţia partidului în cadrul alianţei. Oricum, Petrescu a fost ignorat tot timpul de ceilalţi doi lideri de partid, ceea ce l-a făcut să declare de nenumărate ori că va avea candidaţi proprii pe listă.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: