Descoperire de senzaţie într-o pădure din Gorj
Un vârf de lance a fost găsit pe raza comunei Arcani de către membrii echipei Detecţii Gorj. Nu este vorba de orice armă, ci de una rară, despre care căutătorii de artefacte cred că este de origine vikingă.
Arma de atac medievală a fost găsită de detectorişti în pădurea Stroeşti. La acţiunea de la sfârşitul săptămânii au participat Valentin Cîrstea, Liliana Gomej, Ion Săvoiu, Viorel Vîlceanu şi Alexandru Căutiş, cu toţii membri ai Asociaţiei Detecţii Gorj. Detectoriştii au găsit mai multe artefacte medievale valoroase, dar spun că cea mai surprinzătoare descoperire a fost un vârf de lance, despre care cred că a aparţinut războinicilor nordului.
Cei care au dat peste acest vestigiu viking sunt Viorel Vîlceanu şi Ion Săvoiu, care au mai găsit şi un vârf de săgeată. „Pământul extrem de tasat a făcut posibilă conservarea în bune condiţii a vârfului de săgeată, în care se mai păstrează, încă, resturi din tija de lemn. Descoperirea este importantă întrucât pe baza acestora, arheologii pot data cu mai multă precizie perioada în care săgeata a fost confecţionată şi folosită. Piesa de rezistenţă o constituie vârful de lance, care, din câte cunoaştem, este unicat în România şi printre puţinele din Europa, fiind de tipologie vikingă. Specialiştii urmează să o analizeze şi să tragă concluziile din punct de vedere istoric”, a spus Viorel Vîlceanu.
Chiar dacă au trăit în zone total diferite, celebrii războinici vikingi au avut contacte cu populaţiile româneşti de la nordul Dunării, dar şi de la gurile marelui fluviu. Arheologii atestă existenţa corăbiilor scandinave pe ţărmurile Mării Negre, iar alte dovezi materiale au arătat chiar existenţa unor conflicte între vikingi şi români.
Tot în pădurea Stroeşti, detectoriştii au găsit şi două obuze, patru grenade de mortieră şi cinci cartuşe, toate având muniţie activă, din Primul Război Mondial. Poliţiştii şi pirotehniştii au intervenit pentru a securiza zona şi a ridica elementele de muniţie, în vederea distrugerii.
Membrii Detecţii Gorj spun însă că nu au fost primii căutători care au răscolit zona Arcani. „Credem că e vorba de persoane care deţin detectoare de metale fără autorizaţie. Sunt, probabil, acei indivizi cunoscuţi în folclorul popular drept «căutători de comori», în fapt adevăraţii braconieri de artefacte arheologice. Am semnalat acest lucru organelor de poliţie care s-au deplasat la faţa locului împreună cu specialiştii ISU şi urmează să întreprindă măsuri specifice pentru identificarea lor”, a mai spus Viorel Vîlceanu.