Deputatul Iriza, despre CV-ul lui Ivan şi demisia lui Pătraşcu - comunicat

În calitate de deputat de Gorj, în data de 20 aprilie a.c., am înaintat ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, o interpelare prin care am solicitat clarificări în legătură cu ipocrizia manifestată deconducerea acestui minister, în unele comunicate de presă prin care reproșa managerului interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, disfuncții care fuseseră generate, în realitate, chiar de actualul ministru Grigorescu și de membri ai Consiliului de Supraveghere susținuți direct de acesta, așa cum este cazul lui Ivan Ștefan Valeriu.

Astfel, Ministerul Energiei a pretins, public, conducerii CEO să aleagă șefii companiei ”pe criterii de meritocrație și în condiții de transparență”. În context, am întrebat dacă ministrul Grigorescu, care a participat la numirea noului Consiliu de Supraveghere, consideră că noii membri ai acestei structuri au fost aleși pe criterii de meritocrație și în condiții de transparență. Punctual, l-am întrebat pe ministrul Grigorescu să precizezecum apreciază faptul că domnul Ivan Ștefan Valeriu, desemnat cu sprijinul Ministerului Energiei ca membru al Consiliului de Supraveghere, a prezentat Complexului Energetic Oltenia un curriculum vitae oficial, în care pretindea că a avut primul loc de muncă la vârsta de 44 de ani, și dacă, în aceste condiții, consideră că Ministerul Energiei a respectat criteriile de meritocrație și transparență pe care le clamează.

În răspunsul la interpelare, se arată că Ivan Ștefan Valeriu are un mandat limitat la un an de zile, și că deja s-a demarat procedura de selecționare a noilor membri ai Consiliului de Supraveghere. Mai mult, se precizează că Ivan Ștefan Valeriu și-a actualizat, între timp, cv-ul, și că poate fi consultat pe site-ul CEO.  Din noua versiune a cv-ului, aflăm că Ivan Ștefan Valeriu a activat, între 1993 și 2006, ca ”funcționar cu statut special”, responsabil cu ”analiza-sinteza” în ”Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”.

De asemenea, l-am întrebat pe ministrul Grigorescu dacă este la curent cu numirile de directori impuse managerului interimar Laurențiu Ciobotărică de membri ai Consiliului de Supraveghere. Punctual, i-am cerut să precizezecare sunt criteriile avute în vedere, de pildă, la numirea domnisoarei Petra Patricia Pătrașcu, ca director al Direcției de Resurse Umane, la solicitarea expresă a domnului Ivan Ștefan Valeriu.

Ministerul Energiei nu a formulat un răspuns la această întrebare, dar Petra Patricia Pătrașcu a demisionat din funcția respectivă.

În răspunsul la interpelare, sunt enumerate și rezultatele financiare pozitive înregistrate de conducerea Complexului Energetic Oltenia în primul trimestru al anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2015:

-         Creșterea EBITDA (eng. Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization – castigul inainte de dobanzi, rate, depreciere si amortizare) cu 40,5% (de la 228,2 milioane lei la 320,7 milioane lei)

-         Profit net de 144,2 milioane lei, față de o pierdere de 20,03 milioane lei, înregistrată în primul trimestru din 2015

-         Realizarea unei economii de 7,7 milioane euro, prin achiziționarea certificatelor de CO2 de pe piața primară, față de prețurile practicate pe piața secundară

-         Rambursarea a 153,62 milioane lei, din împrumuturi contractate anterior, fără a angaja credite noi

-         Realizarea de investiții în valoare de 105,77 milioane lei

-         Reducerea semnificativă a cheltuielilor la mai multe capitole. 

Atașez interpelarea și răspunsul aferent.

Cu deosebită considerație,

          Scarlat Iriza

          Deputat al Partidului Mișcarea Populară

Vizualizări: 2,328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: