Demisii în ALDE, după venirea lui Dian Popescu

Senatorul Dian Popescu a demisionat din PNL Gorj, cu câteva ore înainte ca propunerea de excludere să fie dezbătută în Biroul Permanent Naţional. Dian Popescu a anunţat că va activa în grupul ALDE din Senat. Liderii PNL Gorj susţin că Dian Popescu a demisionat întrucât se aştepta să fie exclus. Senatorul nu a preluat încă şefia ALDE Gorj, însă spune că vrea ca ALDE să ajungă a doua forţă politică din judeţ, după PSD. Cei de la ALDE vorbesc însă de demisii, deoarece mulţi dintre ei au plecat din PNL din cauza lui Dian Popescu. Primul demisionar este Dorin Taşcău, directorul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

Dian Popescu n-a mai aşteptat să fie exclus din PNL, înaintându-şi demisia ieri dimineaţă. Senatorul va activa în grupul ALDE, însă susţine că nu a discutat privind preluarea şefiei organizaţiei judeţene. „Actualul PNL nu mai respectă valorile liberale, actualul PNL a luat o altă orientare. Nu discutăm de preluarea şefiei organizaţiei ALDE în acest moment, nu am discutat asta nici cu domnul Tăriceanu, nici cu alte persoane din conducerea ALDE. Deocamdată ne axăm pe funcţionarea Parlamentului, pe funcţionarea grupului din care voi face parte. Deocamdată nu discutăm despre funcţii în ALDE, ci discutăm despre întărirea organizaţiei de la Gorj”, a declarat Dian Popescu.

Senaotrul nu a făcut precizări cu privire la o candidatură din partea ALDE. „În ceea ce priveşte o eventuală candidatură a mea din partea ALDE rămâne de discutat. În acest moment, obiectivul meu pentru 2016 îl reprezintă alegerile locale. Am fost învăţat să merg pas cu pas, aşa am făcut şi în vechiul PNL şi am adus PNL a doua forţă politică în Gorj, aşa voi face şi acum. Cu siguranţă, ALDE va scoate un scor foarte bun. Urmează surprizele. Eu sper ca ALDE să devanseze PNL şi să devină a doua forţă politică, după PSD. PNL a fost un partid mare, dar acum pierde primărie după primărie, îşi dă afară consilierii, creează tensiuni în interior, iar aceste lucruri nu fac decât să scadă valoarea PNL, iar acel electorat care înregistrează valorile liberale va merge către ALDE pentru că nu există o altă formaţiune politică, care să susţină liberalismul”, a precizat Dian Popescu.

Reacţii politice

Liderii PNL Gorj spun că Dian Popescu se aştepta să fie exclus din partid. „Este un gest tardiv, pe ordinea de zi a Biroului Permanent Naţional era oricum excluderea dumnealui din partid. El a plecat pentru că ştia că va fi dat afară şi probabil nu a dorit să se vadă unanimitatea cu care era exclus. S-a pierdut un senator care susţinea Guvernul Ponta”, a declarat Dan Vâlceanu.

Gestul lui Dian Popescu este apreciat de pesedistul Ion Călinoiu. „Dacă Dian Popescu a demisionat şi nu a fost demis, e un lucru bun pe care l-a făcut. El s-a bătut şi cu PSD şi cu toată lumea pentru bunul mers al activităţii din PNL, n-a reuşit să realizeze acest lucru şi a zis că îi lasă în pace. E opţiunea dânsului către cine să se orienteze. Important este că s-a decis să rămână activ în viaţa politică. Nu mai susţine PNL, care este de fapt este fostul PDL, şi are opţiunea sa pe care fiecare dintre noi trebuie să i-o respectăm”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Preşedinte prin efectul statutului

Marius Borcan, copreşedintele ALDE, îl vede deja pe Dian Popescu la conducerea organizaţiei de la Gorj, în ciuda neînţelegerilor dintre acesta şi Radu Angheloiu. „Ne bucură că un senator al României face parte din formaţiunea politică ALDE, aşa cum am mai spus uşa este deschisă pentru foarte mulţi membri care vor să vină alături de noi. Dacă Dian Popescu va veni în rândul formaţiunii politice, sunt convins că, pe lângă dumnealui, vor mai veni şi alţi membri marcanţi. În statut se stipulează foarte clar, în cazul în care organizaţia judeţeană are un parlamentar, parlamentarul va deţine şi funcţia de preşedinte. Eu sunt convins că va putea colabora şi cu Radu Angheloiu, de fapt ei au lucrat împreună în PNL, ca şi într-o familie mai pot exista neînţelegeri, dar lucrurile se spală în cadrul partidului”, a declarat Borcan.

Prima demisie din ALDE

Dorin Taşcău, director la Colegiul „Tudor Vladimirescu“, a demisionat din ALDE după ce în partid a fost primit senatorul Dian Popescu. Taşcău a fost în PNL Gorj, de unde spune că a plecat şi din cauza politicii dusă de Dian Popescu, pe atunci lider al partidului. „În condiţiile în care Dian Popescu a fost primit în ALDE eu vă spun că demisionez din funcţia de prim-vicepreşedinte. Şi de membru. Plec din această formaţiune politică“, a declarat Taşcău la Radio Târgu Jiu.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: