De la ruşi vine oferta?

După Eric, pandurii s-ar putea despărţi de un alt jucător de bază. Anton e pe lista câtorva echipe din Vest, dar ar putea ajunge până la urmă în Rusia. Se vehiculează o potenţială ofertă de 2 milioane de euro de la Rubin Kazan.

Pe lângă Anton, şi Breeveld e căutat de câteva echipe din străinătate. Panduri nu acceptă însă un împrumut cu opţiune de cumpărare, ci vor să-l vândă definitiv pe olandez în cazul unei oferte convenabile.

Anton, dorit în toată Europa

Eric a plecat, iar acum Anton este cel mai strălucitor diamant al pandurilor. Anton nu e spectaculos ca Eric, dar îşi face excelent treaba la mijloc. Genul de jucător care cară pianul şi mai şi cântă la el ocazional, dovadă golurile de poveste de la Severin sezonul trecut sau la Săgeata Năvodari în tur. De Anton s-a vorbit că ar fi dorit de echipe din Germania şi Anglia, ba chiar că ar avea o ofertă concretă de la Watford de 1,5 milioane de euro. Pandurii caută să obţină însă minim 2 milioane pe Anton iar doleanţa le-ar putea fi îndeplinită de o echipă din celălalt colţ al Europei, Rubin Kazan.

Prosport scrie că ruşii sunt gata să dea 2 milioane iar afacerea e aproape de a fi finalizată. O altă echipă din Rusia, Tom Tomsk îl vrea şi ea pe mijlocaşul de 22 de ani, dar gorjenii neagă momentan orice tranzacţie. „Nu avem nicio ofertă oficială pentru Paul Anton”, spune preşedintele Eugen Pîrvulescu.

Breeveld, şanse mici să plece

Colegul lui Anton din linia de mijloc, Nicandro Breeveld, e dorit şi el de echipe din Italia. Bologna iniţial, şi mai nou Sampdoria sau Genoa l-ar vrea pe olandezul cu origini în Surinam. Singura ofertă concretă a venit de la Bologna, dar gorjenii au strâmbat din nas. Italienii îl vroiau pe Breeveld împrumut până în vară pentru 200.000 de euro, urmând să achite apoi o sumă mai mare pentru un transfer definitiv. „Nicandro traversează un sezon foarte bun și a impresionat în Europa League. Sampdoria și Genoa m-au căutat pentru el, ambele echipe sunt foarte interesate. De asemenea, mai este o echipă din Rusia care a făcut o ofertă, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Echipele din Italia îl vor împrumut cu opțiune de cumpărare, Pandurii acceptă doar o vânzare definitivă”, a spus Mario Knez, impresarul lui Breeveld pentru Tuttomercatoweb.

„Nu acceptăm împrumut cu opţiune de cumpărare. Vrem ca dacă jucătorul se transferă, atunci să plece definitiv, avem pretenţiile la suma pe care am fixat-o”. Eugen Pîrvulescu, preşedinte Pandurii Târgu Jiu

1,1 – milioane de euro este cota de piaţă a lui Breeveld, jucător adus pentru 100.000 de euro de la Gaz Metan Mediaş

Cum ar arăta Pandurii fără cei doi închizători ?

Pandurii sunt în faţa unei dileme. Să-i lase pe Anton şi Breeveld să plece în cazul unor oferte bune cu riscul de a compromite obiectivul european sau să-i păstreze până în vară în ideea de a prinde locul 4. Adevărul e că fără Eric, Anton şi Breeveld forţa pandurilor ar scădea foarte mult. Dar şi mai adevărat e că o eventuală ofertă de 2 milioane de euro pentru Anton sau 1 milion pentru Breevled ar fi aproape imposibil de refuzat. Soluţii de înlocuire a celor doi ar putea să apară în stagiul doi din Antalya, perioada de transferuri întinzându-se până la începutul returului, până pe 24 februarie. Pandurii au momentan în probe un jucător belgian crescut de PSV Eindhoven şi care are profilul lui Anton sau Breeveld, este vorba de Funso Ojo. Acesta i-a lăsat o impresie bună lui Pustai până acum, dar verdictul final va fi dat după cele 5 amicale din stagiul doi turcesc.  

„Niciodată nu zic nu când vine vorba de plecări. E posibil ca până la finalul perioadei de transferuri să apară modificări. Dar noi ne dorim foarte mult ca niciunul din jucătorii de bază să nu plece, asta e intenţia noastră.” Eugen Pîrvulescu, preşedinte Pandurii Târgu Jiu

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: