Invitație la horă, de Sfânta Maria
Mii de gorjeni petrec astăzi, de Sfânta Maria. Fie că își sărbătoresc ziua onomastică, fie sunt invitați la hore ori hramul satului. În Peștișani, de exemplu, localnicii sunt chemați să ia parte la un eveniment cu o tradiție de peste trei secole.
Petrecăreții sunt îndemnați să poarte veșminte populare, ca omagiu adus străbunilor.
Hora de Sfânta Marie Mică are o tradiție de 303 ani în satul Brădiceni, din comuna gorjeană Peștișani. Astfel că, în această seară, de la ora 20, localnicii sunt invitați la petrecere, la Căminul Cultural din Brădiceni. Maria Loga și Alexandra Bleaje sunt printre interpreții care vor întreține atmosfera.
Astfel de hore au loc și în alte sate din județul Gorj.