De la 106%, performanţele supraveghetorilor CEO au scăzut la 50%

Membrii Consiliului de Supraveghere din CE Oltenia „muncesc“ ori foarte mult, ori deloc. Dacă acum câteva luni ei şi-au făcut indicatorii în proporţie de 106,17%, luând indemnizaţii pe măsură, pe trimestrul II al lui 2014 ei au fost performanţi în proporţie de 50%, potrivit unei decizii a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA).

O hotărâre a acţionarilor dată acum câteva luni arăta că cei şapte membri din Consiliul de Supraveghere din cadrul CE Oltenia şi-au îndeplinit indicatorii de performanţă în proporţie de 106,17%. Asta pentru a-şi justifica indemnizaţiile de mii de lei pe lună, în timp ce minerii şi energeticienii au pierdut pachetele de performanţă, pentru că societatea a mers prost.

Recent au fost aprobate rapoartele Consiliului de Supraveghere pe trimestrele I şi II din 2014. Din ele rezultă cu supraveghetorii şi-au făcut treaba pe jumătate motiv pentru care nu mai primesc o parte din bani. Şi anume „subcomponenta trimestrială a componenţei variabile a remuneraţiei“. „Gradul de îndeplinire a indicatorilor a fost de 52,50% a criteriilor de performanţă situaţie în care nu se acordă subcomponenta trimestrială a componentei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de Supraveghere pe trimestrul II pe anul 2014 conform prevederilor contractului de administraţie“, se arată în decizia AGA.

Membrii Consiliului de Supraveghere din companie primesc, pe de o parte, o indemnizaţie fixă lunară egală cu media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut în ramura de activitate. Plus o indemnizaţie variabilă, de până la două salarii brute pe ramură, care este dată conform prevederilor din contractul de administraţie.

Oricum, opinia publică nu a ştiut niciodată ce anume fac aceşti supraveghetori pentru sumele pe care le primesc de la complex.

Responsabil de dezastrul de la CEO nu este doar Laurenţiu Ciurel şi cei patru directori, ci şi aceşti şapte supraveghetor, împreună formând sistemul dualist de conducere a producătorului de energie. Cei şapte membri au fost aduşi de prin ministere sau mediul privat, dar a contat şi partidul care a dorit promovarea lor.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: