De ce să cumperi un uscător rufe şi cum aleg echipamentul potrivit
Uscătorul de rufe este un dispozitiv minimalist indispensabil care a atras în ultimii ani şi atenția oamenilor, amatori de confort şi igienă impecabilă. Acesta vine cu numeroase avantaje, în rândurile următoare ne-am propus să descoperim care sunt ele, dar şi cum poate fi selectat corect.
Avantaje uscător rufe
Cu siguranță, primul avantaj al unui uscător rufe, este că usucă rapid articolele vestimentare, permiţând purtarea acestora imediat ce s-au uscat. Totuși aceste nu este singurul. Un uscător de rufe te ajută să îţi organizezi locuința. Cu dispozitivul potrivit spațiul destinat uscării hainelor, poate fi folosit şi ca în terasa sau spaţiu de relaxare. Uscătoarele sunt dispozitive ce pot fi pliate şi depozitate în spaţii speciale când nu sunt utilizate.
Un uscător de rufe este soluția pentru iernile geroase şi toamnele umede. În aceste perioade hainele şi articolele textile se usucă foarte greu atât în aer liber, deci piesele puse la uscat afară nu pot fi utilizate în timp util. Sunt şi cazuri când hainele pot prinde mirosuri neplăcute, din pricina perioadelor îndelungate petrecute pe sârme. Prezenţa unui uscător te scapă de toate aceste neplăceri.
Trebuie să recunoaştem că uscătoarele de rufe sunt echipamente minimaliste, geniale. Hainele scoase din maşina de spălat scuturate şi puse brațele/barele acestuia pot fi purtate imediat ce sunt uscate, fără a mai trebuie să fie călcate. Țesăturile astfel îngrijite au aspect impecabil.
Cum alegi uscătorul de rufe potrivit
În magazinele de specialitate există numeroase tipuri de uscătoare de rufe, selectarea celui potrivit trebuie să se realizează în funcție de necesități. O familie mai numeroasă va avea nevoie de un dispozitiv mai mare, ce asigură haine uscate la timp pentru toată lumea.
Aspectul este un alt detaliu important. Uscătorul poate fi şi un accesoriu estetic, nu doar unul funcțional. Designurile variate, dar şi numeroasele opțiuni de extindere, fac ca aceste elemente să completeze în mod natural orice încăpere modernă.
Uscătoarele pot fi montate în băi bine aerisite, pe terase sau în balcoane. Pot fi selectate variante simple sau cele pliabile uşor de depozitat.
Sursa de imagine:
New Africa / Shutterstock.com